Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş a desemnat 14 persoane cu studii de specialitate în domeniu ca membri în toate cele 102 comisii locale pentru inventarierea terenurilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi cu Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 401/2013. Comisiile au fost constituite la nivelul judeţului Argeş, prin Ordine ale Prefectului, începând cu data de 15.07.2013.
Specialiştii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş îndrumă din punct de vedere tehnic comisiile locale pentru inventariere.
Directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş, Valentin Olteanu precizează că instituţia pe care o conduce a pus la dispoziţia tuturor celor 102 primării, conform Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013, materialele cartografice în format digital necesare bunei desfăşurări a activităţii comisiilor locale pentru inventariere, după cum urmează: ortofotoplan aferent teritoriului administrativ, cu reprezentarea limitelor administrative-teritoriale rămase definitive în baza Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi reprezentarea sectoarelor cadastrale din cadrul localităţii.
De asemenea, O.C.P.I. Argeş asigură accesul on-line permanent la aplicaţia informatică de evidenţă a titlurilor de proprietate.
Directorul Valentin Olteanu subliniază că, deşi toţi cei 14 specialişti ai Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş vor participa în teritoriu la lucrările comisiilor locale pentru inventarierea terenurilor, activitatea curentă a instituţiei nu va fi afectată în vreun fel.
Persoana de contact:
Roxana Dincă, purtător de cuvânt O.C.P.I. Argeş
Tel.: 0248/218850
Fax: 0248/611636
E-mail: roxana.dinca@ancpi.ro
Web: www.ocpi-ag.ro