Din această lună, O.C.P.I. Argeş face un pas inainte in promovarea şi utilizarea de tehnici si tehnologii novatoare, bazate pe sistemele de pozitionare globala GPS. Totul, graţie sistemului ROMPOS prin care şi în Argeş măsurătorile necesare cadastrării şi intabulării terenurilor şi clădirilor vor putea fi făcute de acum înainte în doar câteva secunde.
Recent lansat în România, ROMPOS (Romanian Position Determination System – Sistemul Românesc de Determinare a Poziţiei) permite determinarea poziţiei unui obiect pe teritoriul României cu o precizie ridicată (la nivel centimetric şi chiar milimetric) şi în timp real. Sistemul include trei servicii, dintre care două asigură date necesare poziţionării de precizie de până la doi centimetri în timp real, iar cel de-al treilea asigură poziţionarea în mod postprocesare (precizie sub doi centimetri), prin datele provenite de la 50 de staţii amplasate pe întreg teritoriul României, inclusiv în Piteşti. Sistemul a fost iniţiat şi finanţat de ANCPI (cu sprijinul PHARE), în parteneriat cu agenţia similară din Olanda. Întregul program ROMPOS a costat ANCPI aproximativ 1.200.000 de euro, dintre care 180.000 de euro au provenit din finanţări externe. Noile servicii pot fi folosite în navigaţia terestră, maritimă şi fluvială, managementul dezastrelor, serviciile de căutare-salvare, geodinamică sau meteorologie. Sistemul poate ajuta chiar şi la monitorizarea diverselor vehicule în mişcare. Prin ROMPOS, „Pe lângă o creştere a preciziei măsurătorilor efectuate şi micşorarea timpului de execuţie a lucrărilor, sistemul are o serie de avantaje. Acesta va duce la o scădere a timpului de procesare a documentaţiei cadastrale, o micşorare a costurilor cu angajaţii. Dacă până acum era nevoie de trei oameni pe teren, cu acest sistem este nevoie doar de unul. Pe termen lung, sistemul va duce la eliminarea numeroaselor procese aflate pe rol pentru suprapunerea proprietăţilor”, a declarat directorul O.C.P.I. Argeş, Valentin Olteanu.
Introducerea sistemului ROMPOS atrage o scădere a costurilor deoarece nu mai este nevoie de două, ci de un singur echipament specializat. În vederea utilizării optime şi corecte a serviciilor ROMPOS, ANCPI oferă informaţii şi suport prin serviciul HelpDesk, serviciu disponibil prin telefon, fax, e-mail şi prin intermediul forumului inclus în site-ul ROMPOS;
Cei interesaţi pot obţine informaţii pe site-ul ROMPOS – www.rompos.ro. Informaţii suplimentare sunt asigurate şi prin suport telefonic, fax, e-mail şi forumul ROMPOS. După semnarea contractului de prestări servicii între ANCPI şi beneficiar, utilizatorul se bucură timp de un an de gratuitate pentru toate serviciile ROMPOS.