Pitești, 02.07.2008 – OCPI Argeş face noi paşi spre creşterea transparenţei

La sfârşitul lunii iunie, la sediul OCPI Argeş au avut loc două întâlniri ale conducerii OCPI Argeş cu reprezentanţii Camerei Notarilor Publici Piteşti, precum şi cu cei ai filialei teritoriale a Ordinului Geodezilor din România. Întâlnirile au avut ca scop principal fluidizarea procesului de comunicare şi a circulaţiei documentelor, toate acestea urmând a avea drept rezultantă eficientizarea activităţilor în relaţia cu cetăţenii şi implicit o creştere a transparenţei. Discuţiile s-au axat şi pe găsirea de soluţii pentru rezolvarea unor probleme tehnice.
OCPI Argeş are o foarte bună colaborare cu notarii publici din judeţ, iar această colaborare va deveni şi mai puternică în perioada următoare. Camera Notarilor Publici Piteşti îşi desfăşoară activitatea pe raza judeţelor Argeş şi Vâlcea. „Astfel de întâlniri se vor desfăşura trimestrial sau ori de câte ori va fi nevoie. Întâlnirile vor fi iniţiate de către OCPI Argeş. Transparenţa şi eficienţa în relaţia cu toţi clienţii şi colaboratorii noştri este o prioritate”, a declarat Valentin Olteanu, directorul OCPI Argeş. În prezent, în Argeş îşi desfăşoară activitatea 47 de notari publici. Filiala teritorială a Ordinului Geodezilor din România are 61 de membri.