La sfârşitul săptămânii trecute, la sediul OCPI Argeş a avut loc întâlnirea trimestrială de lucru cu reprezentanţii Camerei Notarilor Publici Piteşti, precum şi cu cei ai Ordinului Geodezilor din România, filiala Argeş. Alături de directorul OCPI Argeş – Valentin Olteanu, au fost prezenţi preşedinta Camerei Notarilor Publici Piteşti – Valerica Cîrstoiu, preşedintele filialei Argeş a Ordinului Geodezilor din România – George Beucan, precum şi peste 20 de invitaţi – notari publici şi persoane autorizate. Discuţiile s-au axat pe eficientizarea fluxului de realizare, recepţie şi intabulare a documentaţiilor cadastrale, precum şi pe găsirea de soluţii pentru întărirea colaborării pe care OCPI Argeş o are cu Camera Notarilor Publici Piteşti şi cu filiala Argeş a Ordinului Geodezilor din România, totul în interesul cetăţenilor. După cum a precizat directorul Valentin Olteanu, în ultima vreme nu au mai fost probleme care să nu poată fi remediate în relaţia cu notarii publici şi persoanele autorizate.
OCPI Argeş are o preocupare constantă şi crescândă în eficientizarea colaborării cu notarii publici şi persoanele autorizate, rezultatul materializându-se în servicii profesioniste şi de calitate pentru cetăţeni.
Tot în această lună, directorul Valentin Olteanu a avut o întâlnire de lucru cu directorul Direcţiei de Cadastru din cadrul ANCPI – Arthur Ursu şi cu arhitectul-şef al judeţului Argeş – Ileana Oprescu, tema întâlnirii fiind realizarea şi avizarea documentaţiilor PUG, PUZ şi PUD la nivelul Argeşului.